În anul în care am terminat facultatea m-am întors acasă. Aveam 23 de ani și eram la o răspântie în viață asa cum nu mai fusesem niciodată. Până la vârsta aia, drumul fusese trasat oarecum de la sine: după liceu, facultate. Dar după facultate? Teoretic, înaintea mea se deschideau o mie de drumuri. Practic, eu nu reușeam să văd niciunul.
Am început în curând să dau niște meditații la engleză. Mi-am strâns banii câștigați (o premieră absolută în viața mea) și apoi mi-am comandat de la editura Ram toate cele cinci volume din Vijnana Bhairava Tantra.
Îmi amintesc ziua în care am ridicat coletul de la poștă. A fost ca o sărbătoare sacră pentru mine. Cu volumele în brațe simțeam brusc o putere nouă. Mi se părea ca o victorie faptul că acum îl aveam pe omul ăsta de partea mea - o victorie împotriva trecutului meu, împotriva tuturor suferințelor sterile, a rătăcirilor, a anilor irosiți și bolnavi. Era vară, și deși viața mea era incertă, confuză, fără nici o direcție, lumina zilei strălucea orbitor peste tot și toate, pentru că eu luasem hotărârea fermă să aduc ordine în haos și să îmi croiesc drum nou în viitor.
În lunile care au urmat am citit toate cele 112 tehnici de meditație comentate de Osho. Și le-am pus în practică pe cele mai multe dintre ele. În fiecare seară, pe la ora 10, mă așezam în pat și începeam să citesc. Apoi, pe la 11, stingeam lumina și începeam să practic tehnica de meditație despre care tocmai citisem. A doua zi de dimineață, primul lucru pe care îl făceam era meditația - aceeași din seara precedentă. Dacă o meditație anume îmi plăcea în mod deosebit, continuam s-o practic mai multe zile. Apoi treceam la alta.
Așa mi-am petrecut toată vara. „Fii un martor, fii un privitor”. În fiecare zi căutam să rămân în unghiul de observare al martorului. Căutam să-mi privesc cu cât mai multă detașare emoțiile, gândurile, stările, relațiile cu ceilalți, fricile, furiile, accesele de pesimism - și descopeream în felul ăsta cât de automate erau ele, cum apăreau ca la un semn și se înlănțuiau aproape mereu în același fel. Înăuntrul meu erau niște trasee bătătorite, iar emoțiile mele urmau acele trasee. Stările mele nu erau nici pe departe atât de spontane pe cât le crezusem. Și nici măcar nu erau atât de „ale mele”. „Așa sunt eu și cu asta basta”, zisesem pe vremuri, „o fire excesivă, cand tristă fără motiv, cand prea exaltată, ba așa, ba pe dincolo”. Aflam acum că „eu” eram alcătuită dintr-o sumedenie de trasee interioare stabilite prin ani de repetări ale acelorași emoții rezultate din aceleași situații exterioare. Mediul familial, mediul social imediat îmi modelaseră o „fire” care acum se dovedea surprinzător de maleabilă sub acțiunea subtilă, dar necruțătoare a meditației.
Photo by Amanda Flavell on Unsplash
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu