Nu stiu nici la varsta asta ce inseamna o viata de succes. Sau, mai exact, stiu ca nu inseamna acelasi lucru pentru toata lumea. Pentru mine, bucuria profundă pe care o simt cand vad ca, prin tot ce am trăit, am incercat sa îmbin efortul de a face lucruri spre binele meu cu efortul de a face ceva pentru binele celorlalți inseamna succes. 

Și cred cu tărie că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viață a fost să caut fericirea, chiar dacă fericirea a însemnat, rând pe rând, altceva: exaltare, sau bucurie profundă, sau o stare de mulțumire interioară în care sufletul e perfect liniștit, ca suprafața unui lac într-o după-amiază fără vânt. 

Să cauți fericirea în viață nu e egoism. Sa cauți fericirea e nu doar ceva natural, ci și un gest moral. Să nu aduci o nefericire în plus pe lumea asta e mare lucru. Si e spre binele tuturor. 

Cred că cele mai bune lucruri in viata le-am invatat de la oamenii fericiți. De la acei oameni care, deși nu erau străini de durere si de tristețe, reușeau să se mențină în atmosfera fericirii. Reușeau să își păstreze obișnuința de a fi fericiți. Pentru ca fericirea este o obișnuință.  Chiar dacă ne naștem toti cu înclinația spre bucurie, spre veselie, lucru care e cat se poate de vizibil la copii, iar înclinația asta rezistă în noi ani buni - uneor in ciuda atacurilor repetate din afara - pe parcursul vietii fericirea rămâne cu noi doar daca a devenit o obișnuință. 

Oamenii cu adevarat fericiți sunt buni, relaxați, zâmbitori. Iar starea lor e contagioasa; în preajma  lor ne destindem si noi, începem să vedem viata in culori luminoase. 

Fericirea reprezintă contragreutatea care echilibrează balanța vieții. Dacă privim viata prin prisma pierderilor si suferintelor inerente (iubiri neimpartasite, nenorocul de a ne fi născut in familii sau sub regimuri politice care ne-au lăsat cu traume pe viață, pierderea - mai ales de la o varsta încolo - a oamenilor apropiați), atunci o consideram esențialmente tragică. Dar dacă adăugăm pe cântar fericirea pe care o primim sau pe care ne-o procuram  singuri, atunci viata nu mai e tragica, ci doar bogată - in trăiri, in experiențe. Iar balsamul fericirii chiar vindeca rănile suferintelor. Fericirea e remediul / antidotul care ne-a fost pus la dispoziție. Si pe care avem aproape obligația să îl găsim si sa il folosim. Pentru că o viață fără fericire e pur si simplu o viață trăită intr-o depresie mai mult sau mai puțin evidentă.  

Mi s-a întâmplat des în viață să n-am energie pentru un lucru sau altul. Dar mi s-a întâmplat rar sa n-am energie pentru căutarea fericirii. Poate ca asa am fost eu construită, sau poate ca toti suntem  constituiti așa, dar, din diferite motive, nu toti trăim călăuziti de fericire așa cum erau călătorii pe vremuri de steaua nordului.  Pentru  mine, fericirea a fost steaua nordului de-a lungul intregii mele vieți. Ceea ce nu înseamnă ca am fost mai mereu fericită. De fapt, inseamna aproape opusul: că am facut mereu schimbări dramatice, schimbari care m-au costat deosebit de mult, care mi-au adus suferințe mari, doar ca sa urmez steaua aia a cărei lumina nu mă mintise niciodată. 

Iar unul dintre modurile mele de a căuta fericirea a fost sa călătoresc.